Geometria sacra din viata noastra

• Orice formă a vieţii purcede din aceeaşi sursă… forţa inteligentă pe care unii o numesc “Dumnezeu”. Geometria Sacră ne arată cum, de la cele mai mici particule până la forme vizibile ochiului şi la cosmosul infinit, totul se propagă în univers după tipare geometrice recognoscibile. Creşterea vieţii şi dezvoltarea ei sunt guvernate de arhetipuri geometrice şi modele vii, generatoare de viaţă şi transformare. Tiparele geometriei sacre nu stagnează la o singură formă. Ele se află într-o constantă transcendenţă şi schimbare de la o formă geometrică la alta, la viteza sau cu frecvenţa care le este proprie.
• La baza Geometriei Sacre stau cinci forme geometrice, singurele forme solide regu­late din geometrie, numite solide platonice, după nu­mele lui Platon (n. cca. 427 î.Hr. – cca. 347 î.Hr.), cel care le-a descris în cartea Timaeus, care prezintă o cosmologie universală bazată pe tipare interconec­tate ale geometriei.
• Timp de secole, cele cinci „solide platonice” au constituit un subiect pentru cercetare si pen­tru dezbateri. Formele geometrice sunt conside­rate încă din cele mai vechi timpuri simboluri care reduc la esenţă adevărurile cele mai complexe. Ele constituie modelele fundamentale, care sunt, lite­ralmente, codurile geometrice ale Creaţiei, reprezentând echilibrul dintre principiul feminin şi masculin.
• De-a lungul istoriei mai mulţi matematicieni iniţiaţi au pus bazele studiului Geometriei Sacre, încercând prin aceasta să demonstreze existenţa unei conştiinţe iniţiale creatoare a întregului Univers. Pitagora a fost un filozof şi matematician grec, originar din insula Samos, întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realităţi teoria numerelor şi a armoniei.
• In antichitate au fost puse bazele interpretării geometrice a Universului. Astfel, a ajuns la noi Spirala lui Arhimede care este o curbă plană denumită după matematicianul grec Arhimede care a trăit în secolul al III-lea î.e.n. şi care este definită ca locul geometric al punctelor care corespund poziţiilor în timp ale unui punct care se îndepărtează de un punct fix (originea) cu viteză constantă de-a lungul unei drepte care se roteşte în jurul originii cu viteză unghiulară constantă.