vineri, 2 decembrie 2016

Constinta prosperitati, cum sa manifestati prosperitatea in viata voastra


Dacă vă interesează să aveţi întotdeauna ceea ce vreţi şi vă trebuie, puteţi crea un fel de a fi care să atragă orice către voi. Noi numim aceasta CONŞTIINŢA PROSPERITĂŢII. 
Etapele de obţinere a conştiinţei prosperităţii sînt precise şi simple.
Sunt cinci etape:
1. Scrieţi această frază “Am tot ce-mi trebuie ca să fac tot ce vreau şi am tot ce vreau ca să fac tot ce-mi trebuie”. Scrieţi de 100 de ori, apoi tăiaţi hîrtia în 100 de bucăţele, fiecare conţinînd fraza în întregime.
2. Tăiaţi bucăţelele de hîrtie în fragmente mai mici şi
lipiţi-le oriunde le puteţi vedea, pe uşi, pereţi, frigider, la toaletă,
pe oglinzi, tavane, lustre, aripa maşinii, biroul la care lucraţi, oriunde, in orice loc.
3. Luaţi o casetă de 60 de minute. Înregistraţi pe o parte fraza "Am tot ce vreau ca să fac tot ce-mi trebuie şi am tot ce-mi trebuie ca să fac tot ce vreau". Repetaţi fraza, implicîndu-vă afectiv cît de mult puteti.
4.Ascultaţi înregistrarea în fiecare seară, la volum minim, exact înainte de a adormi. Folosiţi un casetofon care se închide automat la terminarea benzii. 
5.În fiecare dimineaţă, după ce v-aţi îmbrăcat, dar înainte de micul dejun, repetaţi afirmaţia de trei ori în faţa oglinzii, cu convingere. "Am tot ce-mi trebuie ca să fac tot ce vreau şi am tot ce vreau ca să fac tot ce-mi trebuie. Continuaţi cu ascultarea benzii seara şi repetaţi afirmaţia dimineaţa, timp de 33 de zile, pentru Conştiinţa Prosperităţii Generale. 
Tehnicile de Conştiinţă a Prosperităţii se pot folosi simultan cu manifestarea. Faceţi manifestarea după ce repetaţi afirmaţiile de prosperitate. Amintiţi-vă, atunci cînd manifestaţi, să faceţi toate precizările necesare. Înainte de manifestare, întotdeauna să invocaţi Lumina: "Invoc Lumina Cristului lăuntric. Sînt un canal curat şi perfect. Lumina îmi este călăuză". Lucrul dorit trebuie să fie descris exact. Dacă vreţi îmbrăcăminte, asiguraţi-vă că are stilul, culoarea şi mărimea necesară. Dacă vreţi bani, specificaţi suma, vedeţi fiecare bancnotă şi puneţi sentiment în cererea voastră. Dacă vreţi o companie, stabiliţi calităţile dorite şi cereţi compatibilitatea cu voi. 
Veţi obţine ceea ce cereţi. Încheiaţi manifestarea cu această afirmaţie: "În tot ce creez, Divinitatea să mă călăuzească".  

Cartea cristalelor de DaEl Walker

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu