duminică, 8 septembrie 2013

Graţia Divină – Darul celor 7 zile

Grația divină apare sub multe forme. Ea intervine în certurile aprige și vă liniștește furia, astfel incât să nu spuneți ceva ce nu ar mai putea fi luat înapoi. Graţia divină vă șoptește gânduri pline de speranță, în vremuri disperate, dandu-vă puterea de a rezista în furtunile vieții. Ea este cea care vă aduce inspirație, trezindu-vă resursele creatoare, din adâncul profund al ființei voastre. Puterea graţiei divine este infinită, tăcută și mare.
Zilele trecute, în timp ce urmăream o emisiune despre devotamentul cu care o mare cântăreață de operă, Rene Fleming, îi ajută pe cântăreții de operă în devenire, mi-a venit în minte o discuție prețioasă și prea scurtă, legată de modul de acțiune al graţiei divine, avută într-o ora din timpul gimnaziului. Este cu adevărat uimitor cum și când apar aceste flashback- uri. Nu aveți nicio idee că ele au ramas ascunse în vasta arhivă a amintirilor, pe care o purtați în creierul vostru, asemenea cuvintelor tuturor cântecelor din anii ’60 care vă apar brusc în minte, atunci când auziţi melodia respectivă.
În primul rând, vă voi împărtăși amintirea foarte veche a acestei ore. Eram la ora de teologie și, în timp ce discutam un subiect oarecare, profesorul a menționat că există un fenomen mistic, prin care fiecărei persoane îi sunt dăruite șapte zile de grație divină extraordinară, în fiecare an. Graţia divină dăruită în acele zile are o asemenea calitate, încât organizează evenimentele zilei respective astfel încât să îţi transforme viaţa – adică să o redirecţioneze într-un mod foarte semnificativ. Restul orei a fost dedicat imediat, după cum vă imaginaţi, detaliilor identificării graţiei divine și conţinutului acestor zile extraordinare.
Oricum, nu am putut schimba acest program despre Rene Fleming, ceea ce m-a intrigat pentru că nu sunt o mare admiratoare a operei, cu toate că am vazut-o pe Fleming cântând live, mulţumită unui prieten care este mare fan al operei, Andrew Harvey. Ea este mai mult decât magnifică. În programul de la televizor o puteai vedea pe Fleming îndrumându-i, în mod direct, pe patru studenţi norocoși, cu privire la modul în care își pot dezvolta vocile. Ea le oferea tehnici deosebit de interesante, care să îi ajute să-și perfecţioneze o singură notă, un anumit ton. Devotamentul pentru operă și pentru arta vocii lor era uimitor.
Mai târziu, plimbându-se prin clădirea operei, împreună cu cei patru studenţi, Fleming le-a spus: Ţineţi minte, aveţi șapte zile extraordinare pe an. Nu le irosiţi. Trebuie să fiţi conștienţi de ele.” De îndată ce am auzit-o spunând asta, mi-a venit în minte amintirea acelei ore de la școală. Cum de putea ea să știe? De ce a spus-o? Se gândea la același lucru, ca și profesorul meu? De ce nu am numărul ei de telefon???
Imediat am încercat să îmi împrospătez memoria. Care erau detaliile lecției respective? Am respirat adânc, am închis ochii, m-am sprijinit cu spatele de canapea și am plutit înapoi prin anii vieții mele din gimnaziu. Am așteptat și am așteptat și … da, mi-am amintit…

Cele șapte zile extraordinare de grație divină

Să începem cu întrebarea evidentă: de ce șapte? Poate pentru că sunt șapte zile într-o săptămână, sau șapte zile ale creației, sau sapte chakre, sau scala vieții are șapte trepte. Șapte este un număr mistic, care semnifică rezonanța cu sufletul. Să presupunem, așadar – deși nu avem nicio dovadă în acest sens – că acesta ar putea fi motivul și să o lăsăm așa. Atunci când vine vorba despre teologia mistică, noi operăm prin intermediul observației, a experienței subiective și a naturii legii și ordinii, după cum sunt ele revelate de ordinea naturală însăși. O scală de „ șapte este o scală care se repetă în cadrul sistemelor mistice ale ordinii – prin urmare, ea ar putea funcționa foarte bine și în cadrul acestui fenomen. (Aceasta a fost prima voastră lecție în teologie mistică).
Apoi, pentru a înțelege natura și conținutul acestor șapte zile de grație divină extraordinară, trebuie să vă fie foarte clar ce nu sunt ele. Grația divină nu este, repet, o forță evidentă. Grația divină este o boare tăcută, ce pătrunde în esența voastră, deseori pentru a vă proteja să nu vă faceți rău singuri. Grația divină nu vă protejează de consecințele alegerilor voastre negative sau prostești, ci mai degrabă caută să vă impiedice, încă de la început, să faceți aceste alegeri.
Să ne gândim acum la la un an obișnuit din viață, din ianuarie și până în decembrie. Pe parcursul acelui an, vă planificați să participați la cateva ocazii speciale sau excursii care sunt cotate ca fiind excepționale. Dintre acestea fac parte: nunți, vacanțe, petreceri, întâlniri cu cineva special, evenimente surpriză, adunări de vacanță, petreceri la aniversări, excursii la spa, etc. Ce au ele în comun, sunt urmatoarele:
  • Știți despre ele dinainte;
  • Aveți anumite așteptări cu privire la modul în care se va desfășura evenimentul respectiv;
  • Exagerați fie referitor la cât de bine vă veți simți, fie la cât de rău;
  • În ambele cazuri, așteptările nu vă vor fi împlinite;
  • Într-un fel, evenimentul nu se va desfășura așa cum v-ați așteptat.
Din toate aceste motive, aceste zile nu se califică drept una dintre cele șapte zile de grație divină excepțională, deoarece sunteți ferm convinși că dețineți controlul evenimentului sau că influențați direct câmpul psihic, prin atitudine. Cu alte cuvinte, îl controlați prea mult în direcția obținerii unui anumit rezultat.
În final, zilele încărcate de așteptări se traduc prin dorința voastră de a obține ceea ce vreți, așa cum vreți. Dintr-o altă perspectivă, acestea sunt zilele care scot la iveală sentimentul că ați pierdut controlul și nesiguranța personală.

Natura și caracterul grației divine extraordinare

O altă învățătură teologică este legată de discernământul de a privi o situație prin ochii sufletului, pentru a vedea și a înțelege semnificația a ceea ce se desfășoară în fața ochilor voștri  Discernământul se deosebește de judecarea unei situații, care tinde să reprezinte un răspuns imediat și reactiv. Un răspuns cu discernământ este un răspuns care necesită o gândire reflexivă. Având această învățătură în minte, putem pătrunde mai profund în adâncurile discernerii naturii zilelor de grație divină extraordinară.
Nu aveți nicio autoritate asupra celor șapte zile de grație divină extraordinară – adică nu puteți decide când vă vor fi date aceste zile. Ele vin așa cum vin. Sunt considerate „daruri ale spiritului”, dăruite vouă într-un anumit moment prielnic al vieții – cuvântul cheie fiind prielnic. Dar, ce înțelegeți voi prin prielnic? Dacă am fi acum împreună, într-o sală de clasă, aș opri lecția și le-aș cere tuturor cursanților să scrie răspunsul la aceasta întrebare, deoarece am o mică îndoială că vreunul dintre voi și-a pus-o vreodat. Ce considerați ca fiind un moment prielnic, din punct de vedere spiritual? Sunteți măcar pregătiți să răspundeți la această întrebare? Sau ar trebui să încep cu altă întrebare: Înțelegeți măcar semnificația acestei întrebări?
Acesta este genul de întrebare care se pune la un curs de teologie mistică. Discuția deschisă astfel, este, în mod inevitabil, cel puțin provocatoare. Un moment prielnic din punct de vedere spiritual este acel moment în care „agenții schimbării” din viața voastră se adună, astfel încât este nevoie doar de o scânteie, pentru a fi declanșați. S-ar putea să aveți mai mulți astfel de agenți la muncă și în viață, dar niciunul suficient de puternic pentru a vă motiva pasul următor. Mai e nevoie de unul. Poate că tot ce aveți nevoie este încă o conversație, sau un zbor întârziat care să vă permită să dați acel telefon către persona potrivită, sau o întâlnire cu un vechi prieten care se întâmplă să fie legatura cu persoana anume pe care aveți nevoie să o întâlniți. Nu puteți calcula momentul în care se adună suficienți agenți ai schimbării, în psihicul vostru. Puteți însă discerne că tocmai a apărut în viața voastră, un anumit eveniment sau ocazie ce poartă un potențial extraordinar de putere. Ca urmare a telefonului respectiv sau a întâlnirii cu acel vechi prieten, vi s-a pus la dispoziție ceva nou. Poate a fost o sugestie, poate a fost un feed-back pozitiv sau un nou contact. Vă simțiți însă înnoiți, ca și cum ați fi fost reprogramați în propria voastră piele. O scânteie de grație divină, aprinsă într-un moment perfect prielnic, este tot ceea ce trebuie și viața e din nou frumoasă. Viața voastră este din nou frumoasă.

Să urmărim caracteristicile unei zile de grație divină extraordinară

Apare o ocazie care necesită un răspuns spontan. Ingedientul spontaneității este necesar, pentru că altminteri veți începe să proiectați frică și eșec asupra respectivei ocazii, auto-sabotându-vă potențialul de a vă redirecționa viața. În timp ce alte ocazii vin și pleacă, acea ocazie înconjurată de grație divină extraordinară va umple plexul solar și nu numai mintea, umplându-vă capul de lăcomie și ambiție. Grația divină merge direct în viscere, direct în sentimentul vostru legat de cine sunteți și ce ar trebui să faceți. Vă „apucă” pur și simplu de identitate.
O altă expresie a unei zile de grație divină extraordinară poate veni prin aflarea faptului că unele planuri pe care le-ați pus în mișcare, cu luni sau chiar ani în urmă, și la care renunțaserăți ca fiind eșuate, au reînceput să funcționeze. Nu era momentul potrivit și, dintr-o dată, a venit momentul potrivit. O zi de grație divină este o zi în care „toate se așează la locul lor”.
O altă materializare a unei zile de grație divină extraordinară apare atunci când întâlniți o fostă dragoste – numai că acum sunteți amândoi disponibili. O zi de grație este o zi în care viața începe din nou.
O zi de grație aduce o cale neașteptată de vindecare, ce ar putea lua forma unei rezistențe sau a unei speranțe interioare înnoite, sau a unei persoane care știe exact cum să vă înțeleagă și să vă trateze boala. O zi de grație divină este o zi în care soarele răsare pe strada voastră.
O altă exprimare a grației divine o constituie amânarea la nesfârșit, încurcăturile și haosul care vă distrug toate planurile. Nu aveți altceva de făcut decât să capitulați și să supraviețuiți zilei respective, pas cu pas, mergând încotro vă poartă drumul. O zi de grație este o zi în care toate lucrurile greșite vă conduc exact la locul potrivit.
O alta expresie a grației divine o constituie ziua în care descoperiți că, într-un fel, prin ceea ce ați făcut, s-a îndreptat și o mare greșeală. Poate a fost ceva conștient sau nu, dar într-o zi de grație forțele lucreaza în favoarea voastră și greșeala este îndreptată. O zi de grație este atunci când regulile sunt într-un fel încălcate în favoarea voastră, doar o dată.
O alta zi de grație divină este aceea în care vă este salvată viața, poate dintr-un accident de mașină sau dupa un necaz mare ori într-un eveniment oarecare pe stradă. O zi de grație este cea în care viața vă este protejată de răul fizic, cu știință sau fără.
După cum vedeți, nu puteți coordona aceste zile. Nu le puteți face să se întâmple. Ele se întâmplă datorită altor circumstanțe pe care le-ați pus în mișcare. Cu alte cuvinte, zilele voastre de grație divină vă apar în viață, datorită alegerilor pe care le-ați făcut și care au creat goluri și nevoi – spații goale care trebuie umplute.
Provocarea voastră constă în a înțelege ca trăiți o zi de extraordinară grație divină, apreciind înțelesul, puterea și semnificația acelei zile. Mai departe, este de importanță vitală să acționați conform ocaziilor oferite în acea zi. Sugestiile cu privire la o nouă întreprindere în afaceri, de exemplu, care apar în urma unei fericite întâlniri întâmplatoare cu o altă persoană, ar trebui urmate. Simpla relatare în fața prietenilor a acestei conversații, fără ca ea sa fie urmată de acțiune, înseamnă o pierdere a unei extraordinare zile de grație, ca să o spunem direct. Depinde de voi să continuați, să acționați, să faceți voi înșivă ca lucrurile să se întâmple.
Rețineți că grația divină nu lucrează în locul vostru. Nu vă va „vindeca”, dacă nu faceți și voi partea voastră de vindecare. Grația divină nu intervine în legea cauzei și a efectului –adică, pentru fiecare alegere pe care o faceți, exista un efect sau o consecință. Dacă facem o alegere prostească, plătim prețul prin gestionarea consecințelor acestei alegeri. Grația divină nu compensează sau nu șterge alegerile noastre prostești, mai mult decât o poate face rugăciunea. Pentru a putea aprecia natura și puterea grației divine, darul unei zile de grație divină extraordinară, trebuie să înțelegeți modul în care se manifestă sau nu puterea grației divine, în viața voastră. Grația divină nu este o putere „reparatoare”. Este o putere inspirațională și mistică, ce vă trezește din interior.
Gândindu-mă la acest subiect, am întrebat câțiva prieteni: „Ati vrea să puteți stabili când anume să primiți cele șapte zile de grație divină extraordinară, dintr-un an?” A fost o discuție foarte simpatică. Un prieten a spus: ”Eu sunt foarte econom. Le-aș păstra”.
O altă prietenă a hotărât că ar fi foarte neliniștită să aibă „genul asta de avere, într-un seif, la ea în casă”. Ce analogie grozavă, m-am gândit eu. Avea perfectă dreptate, pentru că a avea șapte zile de grație divina excepțională este același lucru cu a avea aur într-un seif acasă și ar trebui să stabiliți voi când și cum sa-l folosiți.
O a treia persoană a spus ca el ar folosi toate cele sapte zile într-o lună. Ar face totul „dintr-o lovitură”.
Am întrebat fiecare persoană: ”Ați fi înclinați să folosiți o zi de grație divină în mijlocul unei crize, sau atunci când sunteți calmi și nederanjați de nimic? Ați vedea zilele de grație ca fiind soluții pentru crizele financiare sau pentru reînnoirea sufletului? Care dintre acestea au mai mare însemnătate pentru voi?”
Toate aceste întrebări au sfârșit prin a ne conduce dintr-o zonă și mai fascinantă de discuție, în alta. Se părea ca acest subiect a deschis o amplă discuție. Din acest motiv, voi prelua aceste întrebări la Salonul din iunie, cautând să le explorez alaturi de alte subiecte cum ar fi:
  • O discuție despre grație divină și rugăciune.
  • Ce-ar face majoritatea oamenilor: ar prelua controlul celor șapte zile de grație divină sau ar lăsa cerul să decidă când anume să primească darul unei zile de grație?
  • Combinarea celor șapte zile de grație cu cele șapte chakre, doar de dragul discuției
  • Ar putea fiecare zi să conțină acest fel de grație divină?
Vă încurajez să vă gândiți la zilele acestui an – numai acest an – care au fost zile în care au avut loc schimbări majore ale jocului pentru voi. Zile care au conținut anumite ingrediente ce v-au motivat să mergeți înainte, să faceți schimbări pozitive, să faceți ceva ce ați tot amânat – dar în acea zi anume ați trecut la acțiune. Vedeți dacă puteți identifica prezența grației divine, în viața voastră de zi cu zi.
  • Ce anume a făcut ca ziua aceea sa fie diferită?
  • Mai țineți minte cum v-ați simțit în acea zi?
  • Ce fel de alegeri ați făcut în acea zi, pe care le-ați numi „ neobișnuite pentru voi”?
  • Ce rezultate au apărut în viața voastră, ca rezultat al acestor alegeri și dacă considerați aceste rezultate ca fiind speciale sau surprinzătoare?
  • Au existat schimbări în viața voastră, care să poată fi numite „dincolo de așteptări”, ca urmare a acțiunii voastre ca răspuns la grația divină pe care ați identificat-o?
Voi închide acest Salon, cerandu-vă să reflectați dacă ați vrea sau nu să stabiliți când să vă primiți cele sapte zile de grație divină excepțională sau dacă le-ați lăsa cerurilor ințelepciunea luării deciziei. Vom continua discuția, în urmatorul Salon.
”Este foarte important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta.
Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!Pentru ca fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens. (Paolo Coelho)
Iar raspunsul tuturor semnelor tale de intrebare este Eliberarea. Copilul tau interior are nevoie de iubire pentru a fi fericit. Alege sa eliberezi chiar acum tot ceea ce te face sa suferi. Ridica-ti fruntea spre cer si alege sa ierti, alege sa iubesti, alege sa mergi mai departe devenind minunata fiinta care esti!
Iti trimit alaturat o meditatie puternica de Curatare Karmica pe care poti alege oricand sa o faci. Poti incepe chiar de acum…:
Prin decret Divin in numele prezentei Dumnezeului Eu sunt, in conformitate cu Legea Gratiei Divine sterg acum toate contractele pe care le-am facut, pentru a da sau a primi permanent in fluxul de iubire, lumina sau puterea lui   (numele persoanei) cu extensiile sufletului lui/ ei creand permanent relatii prin care ne-am unit dorintele.
Cer ca toate dorintele noastre sa fie eliberate in aceasta viata si in toate celelalte vieti si dimensiuni anterioare, acum si in viitor, pe care le-am pastrat cu aceasta fiinta divina. Ma eliberez. Ma eliberez. Ma eliberez.
Iubita Inima a Christului care sunt, aleg acum prin Legea Creatiei si Iubirii sa activez acum libertatea mea individuala ca suflet si sa renunt acum la toate legaturile pe care le-am creat, prin experienta sufletului care dicteaza inconstient sau constient orice limitare a fiintei mele.
Curat acum toate legaturile si angajamentele pe care le-am creat cu .. din alte vieti si dimensiuni si acum, cer sa fie curatate in aceasta viata, fara reziduuri inconstiente sau constiente, din alte misiuni in sufletul de grup. Eliberez acum toate fiintele cu care am creat legaturi si ma iert pe mine si pe toti ceilalti pentru orice robie constienta sau inconstienta in care m-am tinut, altii m-au tinut sau eu am tinut pe altii sau eu am tinut pe altii, in orice timp, spatiu, dimensiune, existenta sau realitate paralela.
Prin iubirea Christului care sunt eliberez pe toti acestia si pe mine de formulele gandului constient sau inconstient, credintele sau emotiile care au creat limitarea legaturii inimii noastre deschise. Asa sa fie! Acum chem prezenta Dumnezeului meu sa pecetluiasca prin iubire, lumina si putere sufletul meu. Sunt Lumina Divina, Iubire, Lumina si Puterea Sufletului meu. Sunt Lumina Divina. Sunt Iubire Divina. Sunt Creatie Divina. Sunt Ceea Ce Sunt!“

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu