Ce este mandala

 

Pentru a ilustra modul în care mandala conţine şi sintetizează diferite cunoştinţe spirituale de o valoare inestimabilă, vom decodifica în continuare câteva aspecte structurale şi elemente constituente ale mandalelor tradiţionale; subliniem încă o dată faptul că folosirea acestora este ineficientă dacă practicantul nu a primit iniţierea corespunzătoare de la un adevărat Maestru, împreună cu cheile secrete necesare practicii (în absenţa acestora, totuşi, concentrarea asupra unei mandale tradiţionale, perfect reprodusă, nu poate avea nici un efect negativ). Este de la sine înţeles că realizarea unui ritual de construire a unei mandale de către altcineva în afara unui Maestru spiritual este imposibilă, chiar dacă cineva aparent “cunoaşte” toate detaliile. Această tentativă este nu numai ineficientă din punct de vedere spiritual, ci şi extrem de periculoasă.

Primul şi cel mai important “principiu” al mandalei este principiul centrului: mandala este structurată în jurul unui centru. De altfel, în limba sanscrită cuvântul mandala înseamnă ”centru”, ”cerc” sau ”ceea ce cuprinde”. Centrul este figurat printr-un punct - focar care simbolizează sursa, originea tuturor lucrurilor, fiinţelor şi fenomenelor, sursă care este de fapt Conştiinţa Supremă sau Dumnezeu. Din punct de vedere al temporalităţii, centrul simbolizează prezentul sau momentul “acum”. Acele puţine fiinţe care reuşesc efectiv să trăiască în prezent au dovedit că realizarea lui “acum” şi a Sinelui sunt simultane.

Imaginea cercului sugerează întregul cosmos. Cercul este considerat a fi cea mai pură şi mai cuprinzătoare formă şi este în acelaşi timp un simbol al totului şi al “nimicului” - asociat în acest sens cu vidul. Scopul concentrării şi meditaţiei realizate asupra unei mandala este ca, după ce au fost integrate şi “asimilate” toate părţile sale componente, să ne identificăm cu centrul mandalei, pentru ca în cele din urmă să trecem chiar dincolo de acesta, în transcendenţa Supremei Realităţi Divine.

Un alt principiu “ascuns” în mandala este principiul polarităţii: pe toate planurile manifestării tot ceea ce există este un joc continuu a celor două polarităţi numite masculin-feminin, plus-minus, yin-yang etc. Principiul polarităţii face ca divinităţile reprezentate în interiorul mandalei să fie asociate întotdeauna în cupluri polare: un zeu şi o zeiţă reprezentaţi de regulă într-o beatifică îmbrăţişare nesfârşită. Chiar când reprezentarea este simbolică, cel iniţiat poate descoperi exprimarea acestei polarităţi în simbolurile mandalei, de exemplu în două puncte alăturate, de culori diferite.

Ştiinţa secretă a suflurilor subtile şi a celor cinci elemente fundamentale (Svara Yoga) se reflectă în mandala prin faptul că întreaga sa structură se bazează pe cunoaşterea celor cinci elemente subtile fundamentale (tattve), care sunt asociate celor patru direcţii fundamentale, la care se adaugă centrul mandalei pentru cel de-al cincilea element. Putem descoperi “prezenţa” elementelor fundamentale prin intermediul culorilor folosite în fiecare din zonele mandalei. Această asociere a direcţiilor cu tattvele este uneori numită şi principiul orientării - niciodată mandala nu va fi orientată altfel. Estul este reprezentat pe o mandala jos, unde este sudul pe o hartă (dar, de fapt, aceasta este doar o convenţie în cazul hărţilor; pentru mandale este o regulă obligatorie). În cazul ritualului complex de realizare a mandalei, Maestrul va plasa cinci vase în cinci puncte (foarte precis alese) ale mandalei, invocând manifestarea energiilor specifice celor cinci elemente fundamentale.

Principiul omologării care face ca mandala să fie o miniatură a Macrocosmosului ne spune de fapt că aceeaşi mandala este o reprezentare analogică a microcosmosului fiinţei umane. Cel iniţiat va descoperi în interiorul mandalei reprezentarea centrilor secreţi de forţă şi a energiilor care îi “hrănesc” viaţa interioară.

Putem spune, simplificând oarecum lucrurile, că yoghinul care contemplă o mandala îşi contemplă propriul univers lăuntric aşa cum ar trebui să fie, perfect echilibrat şi armonizat. El se identifică cu această imagine până când ajunge asemenea ei (sau, altfel spus, îşi armonizează toate energiile şi tendinţele interioare, îşi purifică fiinţa la toate nivelele şi sublimează toate aspectele inferioare care mai există în cazul său).

În continuare, yoghinul se identifică cu fiinţa gigantică a Macrocosmosului, asimilând-o în propria fiinţă şi integrându-se în ea. Abia apoi urmează identificarea cu centrul mandalei, care în fiinţa umană este Sinele, scânteia divină, “accesibilă” prin intermediul celui de-al şaptelea centru de forţă, Sahasrara. În final, acest ultim element, centrul, va fi trancens, pentru a “pătrunde” dincolo de el, în Realitatea Supremă a lui Dumnezeu.

Tipuri de mandale

Putem distinge, in mare , doua forme ale mandalelor: acelea folosite în cadrul unor ritualuri de iniţiere (mandala, realizată special în acest scop, este “desenată” pe sol şi este de regulă distrusă după ritual) şimandale “permanente”, realizate pe pânză sau pe hârtie, folosite ca suport în tehnici de concentrare, vizualizare şi meditaţie.
În ambele cazuri, mandala este însă cu mult mai mult decât forma sa fizică - ceea ce vedem. Se spune că energiile sau divinităţile nu numai că sunt reprezentate, ci chiar există şi se manifestă cu adevărat acolo, în mandala, unde sunt “invitate” să “locuiască” atunci când este realizată mandala. Din această perspectivă, putem spune că mandala, la modul esenţial, delimitează o suprafaţă consacrată care este asimilată cu un spaţiu sacru.

Aşa cum fiinţa umană este o “copie” analogică a Macrocosmosului (să ne amintim celebrul aforism din Tantra Sara: “Ceea ce este aici, în microcosmosul fiinţei tale, există pretutindeni în Macrocosmos; ceea ce nu este aici, în microcosmosul fiinţei tale, nu există nicăieri”), tot astfel şi mandala este o copie analogică a Macrocosmosului, o sui-generis “entitate” - de fapt un spaţiu atotcuprinzător - plină de viaţă. Ceea ce este gigantic şi “de neconceput” poate fi contemplat în miniatură în această reconstrucţie a lumii, întocmai ca o reflexie sau o oglindire, care este mandala.

În conceperea mandalelor au fost folosite şi îmbinate diferite cunoştinţe spirituale profunde; pentru a putea cu adevărat beneficia de ajutorul unei mandala, trebuie decodificate şi înţelese toate elementele care o compun şi relaţiile dintre părţile sale componente. Este important să reţinem că toate practicile spirituale care folosesc mandale se bazează pe perspectiva sacră a unităţii indisolubile a tot ceea ce există (pe care o sugeram în deschiderea acestui articol); în centrul a tot ceea ce există şi la ori ginea lor se află Principiul Unic, Suprem - Dumnezeu. Scopul practicii spirituale cu ajutorul mandalelor este reintegrarea fiinţei umane atât în armonia universală, cât şi - mai ales - în Realitatea divină de dincolo de tot ceea ce există.

În practicile rituale construirea mandalei este asimilată cu reluarea procesului de creaţie al Macrocosmosului:

Maestrul iniţiator este asimilat cu Creatorul. Diferitele divinităţi sau tipuri de energii sunt invocate spre a se manifesta în diferitele părţi ale mandalei. Aspirantul se apropie de mandala legat la ochi cu o pânză care ulterior va fi îndepărtată, ceea ce simbolizează îndepărtarea ignoranţei. Fiecare detaliu al construirii mandalei şi al ritualului de iniţiere cu ajutorul ei este încărcat de semnificaţii şi frumuseţe. De exemplu, spaţiul destinat realizării mandalei este delimitat de două fire: unul alb, iar altul colorat (acesta din urmă este un fir împletit din cinci fire colorate în culorile celor cinci elemente fundamentale). O mare importanţă este acordată afinităţilor aspirantului. Pentru a determina divinitatea tutelară a acestuia, aspirantul, legat la ochi, este adus în faţa porţii dinspre răsărit a mandalei. El va arunca apoi o floare şi, în funcţie de zona unde cade aceasta, se stabileşte care este divinitatea sa tutelară, ceea ce semnifică, de fapt, practicile sau metodele spirituale care sunt cele mai eficiente în cazul său. Pentru cel iniţiat, ritualul nu înseamnă doar a desfăşura o anumită acţiune, ci a face acea acţiune, încărcată de sens şi semnificaţii, integrat în perspectiva analogiei microcosmos-macrocosmos.

Scopul ritualului este de a sacraliza viaţa fiinţei umane, astfel încât cel care participă la el sa-şi armonizeze universul lăuntric cu universul exterior şi să redescopere sensul şi semnificaţia propriei sale vieţi. Există, de asemenea, şi varianta “interiorizată” a ritualului, în care acelaşi efect de reintegrare şi apoi de transcendere este obţinut în principal prin meditaţie asupra mandalei.

yogaesoteric.net