Ele
sînt, spune Cayce, punctul de contact între cele trei corpuri, focul unde se
încarnează spiritul şi sufletul şi prin care acestea acţionează asupra corpului
fizic. Dacă vrem să vindecăm, orice vindecare trece prin sistemul glandelor.
DOMNULE CAYCE, ÎNVĂŢAŢI-NE DESPRE GLANDELE ENDOCRINE ŞI FUNCŢIONAREA LOR ÎN
CORPUL OMENESC, RELAŢIA LOR CU CORPUL FIZIC ŞI CU ENERGIILE MENTALE ŞI
SPIRITUALE. O învăţătură, ca să fie utilă, ar necesita cincisprezece sau
douăzeci de serii de lecturi! Căci sistemul glandelor este sursa tuturor
activităţilor omeneşti, a tuturor dispoziţiilor, a tuturor stărilor sufleteşti;
a tuturor temperamentelor şi a diversităţii firilor şi raselor. Nu se cunoaşte
încă decît foarte puţin despre activităţile acestor glande (scris în 1937).
Căci sîntem pe cale de a le descoperi sau, mai degrabă, de a le redescoperi. Şi
sînt încă multe alte informaţii de aflat în această privinţă [...]. Căci frica,
mînia, bucuria, toate aceste energii afective sînt legate de o activitate din
glandele endocrine producînd acolo secreţii (hormonale) care se vor răspîndi în
tot organismul. Aceste funcţiuni ale sistemului glandular au fost studiate
fragmentar. Abia recent au atras atenţia specialiştilor, care le-au luat în considerare
pentru că ele joacă un rol în toate activităţile corpului, indiferent care ar
fi aceste activităţi. Şi care sînt funcţiunile acestor glande endocrine? [...]
Ochiul, nasul, creierul însuşi, traheea, bronhiile, plămînul, inima, ficatul,
splina, pancreasul nu-şi pot îndeplini rolul decît datorită sistemului care le
permite să se reînnoiască, adică ansamblul funcţiilor glandelor [...]. De aici
decurge faptul că acest sistem endocrin este influenţat de activităţile
sufletului. lată, acesta este darul Creatorului către Om. Putem vedea uşor cum
glandele endocrine sînt asociate reînnoirii celule-lor, degenerescenţei sau
reîntineririi. Şi iată, aceasta se face nu numai prin energiile fizice, dar şi
prin energiile corpului mental şi ale corpului spiritual. Căci energiile
glandulare sînt, am putea spune, originea locuirii sufletului în interiorul
unui corp. (Lectura 281-38). Deci, prin aceste mini-centrale de energie corpul
nostru mental şi corpul nostru spiritual pot acţiona asupra corpului nostru
fizic.
Plecînd
de la aceste glande, se creează boala sau vindecarea! Amintiţi-vă că
atitudinile mentale nu sînt străine de existenţa unei unghii la picior care
creşte drept sau de ochii care privesc drept sau facultatea de a ne păstra
vocea nealterată de emoţii. Căci toate aceste manifestări fizice se corelează
cu funcţionarea glandelor endocrine (care acţionează asupra sistemului
senzorial (lectura 3376-1) Altfel spus, aceste glande orchestrează toate
activităţile corpului fizic, forma sa, manifestările sale, percepţia etc. Cînd
Cayce vorbeşte de "centrii glandulari majori", desemnează astfel
principalele glande endocrine (adică cele care secretă hormoni): pineală,
pituitară, timus, tiroidă, suprarenale, celulele Lyden sau Leydig (puţin
cunoscute, dar importante), gonadele masculine şi feminine. Există şi alte
glande în organism, dar acestea corespund cu ceea ce tradiţia indiană numeşte
"chakras". Toate energiile mentale şi spirituale trec prin aceste
chakras, care sînt aşadar cheile fiinţei umane. Fiecare din aceste glande
corespunde nu numai unei funcţii precise, dar şi unei vibraţii colorate şi
sonore, unui element al Pămîntului, unui semn astrologic şi influenţei unei
planete. Pituitara este, spune
Cayce, cea mai înaltă glandă a corpului care este legată de lumină şi se
dezvoltă în tăcere. Glanda pineală
este punctul de plecare pentru construirea embrionului în pîntecul mamei. Tiroida intră în acţiune cînd trebuie
să luăm o decizie şi să acţionăm. Timusul
corespunde inimii. Suprarenalele
sînt centrul nostru emoţional şi acţionează asupra plexului solar. Celulele lui Leydig (Lyden) sînt
centrul echilibrului masculin-feminin şi, în fine, gonadele sînt motorul corpului fizic.
1 comentarii:
Trimiteți un comentariu