Plante vindecatoare

1  Echinacea.  

Acţiunea sa antiinfecţioasă, antiseptică, detoxifiantă şi de întărire a sistemului imunitar o recomandă în tratarea infecţiilor de natură respiratorie (viroze, gripă), urinară (cistite), genitală (anexite) sau cutanată. Datorită proprietăţilor sale antivirale şi bacteriostatice, echinacea poate fi considerată un antibiotic vegetal. În sezonul rece, o cură pe bază de echinacea poate înlocui vaccinul antigripal. Cura durează 7-10 zile şi constă în administrarea a câte 2 linguriţe cu suc proaspăt sau cu tinctură de echinacea de 3 ori pe zi. Succesul oricărei cure cu această plantă stă în administrarea sa încă de la primele semne ale bolii. Pentru că restabileşte capacitatea imunitară a organismului şi previne riscul unor complicaţii sau recidive, echinacea este indicată şi în perioadele de convalescenţă. Curele cu echinacea sunt contraindicate persoanelor alergice.

2  Păpădia.  

Prin proprietăţile sale de tonic amar, păpădia stimulează activitatea pancreasului şi secreţia vezicii biliare. Aceleaşi proprietăţi o recomandă şi în tratarea anorexiei şi a gastritelor hipoacide, în acest caz preparatele pe bază de păpădie fiind administrate cu o jumătate de oră înainte de masă. 

Diuretic şi stimulent al tranzitului intestinal, păpădia e indicată celor cu afecţiuni renale şi cu intestin leneş. Spre deosebire de celelalte diuretice, ea nu determină eliminarea de potasiu prin urină. Sub formă de cataplasme sau de

băi, păpădia are calităţi antireumatice. Păpădia e una din plantele bine tolerate, fără reacţii adverse. Singurele contraindicaţii se referă la cazurile de alergie la polenul de păpă-die şi la cele de colecistite acute sau de calculi biliari.

3  Sunătoarea.  

Sub formă de infuzie, macerat în ulei, tinctură sau cataplasme, sunătoarea este un excelent remediu pentru o serie largă de boli. Infuzia (2-3 căni pe zi) şi maceratul (o linguriţă după masă) se recomandă pentru tratarea gastritelor hiperacide, ulcerului gastric, dischineziilor biliare,  hepatitelor, colitelor cronice şi a colecistitelor.  

Ceaiul şi tinctura de sunătoare sunt indicate celor cu hipertensiune arterială pe fond nervos şi în cazurile de irascibilitate sau de agitaţie psihomotorie. Cataplasmele se aplică în zonele articulare pentru ameliorarea durerilor reumatice.

4  Gălbenelele.  

Datorită proprietăţilor cicatrizante, gălbenelele sunt folosite ca remediu în tratarea gastritelor hiperacide, ulcerului gastric şi duodenal şi a bolilor de ficat. Infuzia se obţine din două linguriţe cu vârf de plantă uscată la 300 ml de apă clocotită. Se bea de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă. Tinctura se obţine din florile proaspăt culese, care se introduc într-un recipient de sticlă de circa un litru. Se toarnă alcool până ce florile sunt acoperite, iar vasul se aşază pentru două săptămâni în apropierea unei surse de căldură. Extern, se foloseşte tinctura sau alifia de gălbenele.

5  Muşeţelul.  

Florile de muşeţel au acţiune antispastică, anestezică, antiseptică, antiinflamatorie, cicatrizantă şi sedativă. Preparatele pe bază de muşeţel sunt folosite în ameliorarea simptomelor date de gastritele hiperacide, de ulcerul gastric sau duodenal şi de enterocolite. În plus, muşeţelul calmează durerile provocate de încordare sau de digestie leneşă, contribuind în acelaşi timp la reducerea stresului mental. Bun antiseptic, el reduce inflamaţiile generate de infecţiile urinare şi contribuie la grăbirea vindecării. Pentru infuzie se pune o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, preferabil neîndulcit.

6  Rozmarinul.  

Dincolo de aroma inconfundabilă a rozmarinului se ascund o mulţime de calităţi terapeutice. Îi sunt recunoscute în special efectele benefice în caz de indigestie, depresie, migrene, nervozitate şi stări de moleşeală sau de oboseală. Astfel, o cană de infuzie de rozmarin, băută după masă, înlesneşte digestia şi stimulează secreţia şi eliminarea de bilă. În uz extern, rozmarinul este foarte eficient în combaterea durerilor reumatice.

7  Urzica. 

Urzica surprinde printr-un conţinut complex (aminoacizi, glucide, amine, acid acetic, acid folic, vitaminele A, B2, C, K, fier, calciu, magneziu, fosfor, siliciu). Ea are capacitatea de a stimula secreţia biliară, pancreatică şi digestivă şi este un excelent diuretic, ajutând la eliminarea toxinelor din organism.  O cură de câteva săptămâni este foarte eficientă în tratamentul afecţiunilor hepatice, biliare sau splenice.  

Pentru a beneficia de calităţile intacte ale urzicii, se evită fierberea plantei, ceaiul preparându-se prin infuzie. S-a constatat că o ceaşcă de ceai de urzică pe zi contribuie la creşterea rezistenţei împotriva germenilor care produc virozele respiratorii.

www.unica.ro