vineri, 22 decembrie 2017

Cum ne purificam locuinta si locul de munca

Un tip de poluare a locuinţei noastre, ignorată de aproape toată lumea, este poluarea electromagnetică. Ea este foarte dăunătoare energiei locuinţei şi propriei tale energii.
Această poluare se datorează câmpurilor electromagnetice (CEM) artificial create de dispozitivele electrice. Acestea variază de la liniile de curent electric şi cablurile aeriene, până la echipamentele casnice şi de birou obişnuite, cum ar fi televizoarele, computerele, telefoanele mobile, cuptoarele cu microunde, radiourile şi altele care mai sunt. Sunteţi tot timpul asaltaţi de CEM. Toate aceste dispozitive provoacă un stres imens câmpurilor noastre energetice. 
Cercetările arată că organismul uman este o entitate electromagnetică ce iradiază vibraţii la o frecvenţă de până la 300 MHz. 
Suntem mereu înconjuraţi de aparate care iradiază într-un spectru foarte larg de frecvenţe. Acest lucru produce un stres electromagnetic foarte puternic, care ne influenţează energia şi sănătatea într-un mod total negativ.
Aceste aparate au devenit o mare parte a vieţii noastre de zi cu zi şi nu putem trăi fără ele, ba chiar nici nu ne-am putea dori aşa ceva. Prin urmare trebuie să depistăm metode de minimizare a efectelor lor nocive.
În primul rând, îţi recomand să scoţi din priză aparatele pe care nu le foloseşti şi să nu le mai laşi în stand-by. În special echipamentele utilizate pentru a încălzi sau răci aerul sau apa, care generează câmpuri electromagnetice foarte puternice în jurul lor.

CUM SĂ VERIFICI CÂMPURILE ELECTROMAGNETICE DIN JURUL TĂU

Dacă ai un radio portabil îl poţi folosi în acest scop astfel: 
·         Reglezi radioul pe banda de frecvenţă AM, dar nu pe un post de radio; vei auzi un uşor sunet static.
·         Dai volumul mai tare.
·         Apropie-te de un aparat electric, cum ar fi un robot, un televizor, o priză, un monitor, etc.
·         Dacă auzi un zumzet crescut, înseamnă că tocmai ai depistat un CEM.
Dacă vrei să fii mai sigur, cumpără-ţi un aparat care măsoară mai exact undele electromagnetice din spaţiul înconjurător, acasă sau la birou, cu alte cuvinte, un detector de smog electromagnetic. Cu ajutorul acestui detector o să vezi că radiaţiile unui telefon fără fir sunt mult mai puternice decât cele ale unui celular.

CUM SĂ REDUCI LA MINIM EXPUNEREA LA CEM

În primul rând, locul unde dormi trebuie să fie cât mai puţin afectat de CEM. Somnul este perioada când celulele noastre se repară, iar căldura şi radiaţiile pot să vă afecteze enorm.

Reguli obligatorii:
·         Nu dormi niciodată lângă un aparat de aer condiţionat, lângă frigider sau aproape de un sistem electric de încălzire a apei (chiar dacă sunt de partea cealaltă a peretelui).
·         Dacă foloseşti o pătură electrică sau ceva asemănător, scoate-o din priză înainte să mergi la culcare.
·         Mută patul departe de radiatoare sau calorifere. Metalul tinde să concentreze efectele câmpului electromagnetic.
·         Evită ceasurile, radiourile cu ceas şi alte aparate electrice lângă pat. Evită să pui aproape de cap, pe noptieră de exemplu, astfel de aparate care emit CEM. Capul este foarte sensibil la stresul electromagnetic, deoarece are cei mai specializaţi receptori pentru CEM din organism: retina şi glanda pineală. Foloseşte un ceas cu arc sau radio pe baterii.
·         Dormitorul este pentru dormit, aşa că rezistă tentaţiei de a-ţi pune un televizor sau calculator în camera unde dormi. Dacă nu vrei să renunţi la ele, atunci nu uita să le scoţi din priză înainte să te culci.
·         Nu te aşeza să dormi între două aparate care emit radiaţii electromagnetice aşezate în linie, pentru că rişti să te prăjeşti efectiv electromagnetic (de exemplu televizorul în faţa patului şi computerul pe aceeaşi direcţie dar pe peretele opus).
Fii atent să te protejezi şi la locul de muncă, nu numai acasă. În măsura în care poţi, încearcă să stai la distanţă de faxuri, copiatoare, telefoane fără fir, etc. Dacă lucrezi la computer mai multe ore, foloseşte un ecran de protecţie şi pune-ţi un sticker antiradiaţii care se lipeşte ca orice autocolant, pe carcasa monitorului sau a unităţii centrale, sau chiar pe ambele.
Poţi cumpăra un cuarţ transparent, din magazinele de specialitate, care se poate dovedi destul de eficient în protejarea energiei tale faţă de emisiile nocive. O dată pe săptămână, scufundă cristalul în apă sărată timp de 24 de ore şi apoi clăteşte-l sub jetul de apă de la robinet.   
Anumite plante ne pot fi de ajutor pentru protejarea noastră împotriva radiaţiilor electromagnetice. Ele s-au dovedit a fi destul de eficiente. De exemplu, o mare putere de absorbţie a CEM o au cactuşii. Mai puteţi încerca şi alte plante, cum ar fi: 
·         voalul miresei
·         limba-soacrei
·         iedera-dracului
·         filodendronul.

Sper că se subînţelege că nu vei dormi niciodată cu telefonul mobil la cap sau mai aproape de 50 de cm de el. De preferat ar fi să foloseşti întodeauna căşti când vorbeşti.
Presupun că ai o casă frumoasă şi curată. Ţi-aş recomanda să o păstrezi întodeauna curată, făcând curăţenie în mod regulat şi debarasându-te de lucrurile vechi pe care nu ai mai pus mâna deloc în ultimii 10 ani, de exemplu. Pe lângă asta, va trebui să faci din când în când purificarea casei tale, mai ales dacă ai avut un şoc, un conflict, o boală sau orice altă tulburare emoţională. 
Iată cum poţi face asta !

PURIFICAREA ENERGETICĂ A CASEI

De preferat e să faci asta în perioada dintre luna plină şi luna nouă. Acest lucru nu se face în grabă, aşa că alocă-ţi timpul necesar. De asemenea, trebuie să alegi o perioadă în care te simţi bine. Închide telefoanele ca să nu fii deranjat. Dacă ai copii, evită ca ei să fie acasă când faci asta, pentru că ei sunt foarte sensibili la schimbările energetice. Asigură-te că toate alimentele şi băuturile sunt închise la loc sigur şi chiar în containere sigilate. Purificarea spaţiului pune în mişcare energia stagnantă şi nu doreşti ca alimentele sau băuturile să absoarbă toată negativitatea. Opreşte ventilatoarele sau sistemul de aer condiţionat deoarece acestea perturbă energia şi e mai greu să lucrezi când ele sunt pornite.
Dacă ai animale, e bine să fii atent unde le place să se aşeze sau să doarmă înainte de acest proces de purificare. De exemplu, în Rusia, pisica e lăsată să intre prima într-o casă nouă şi asta pentru că felinele au capacitatea unică de a simţi energia negativă şi de a se hrăni cu ea. Ruşii urmăresc cu atenţie unde se aşează pisica şi nu vor amplasa niciodată patul, canapeaua, scaunele sau fotoliile în acele locuri.

Câinii, în schimb, sunt atraşi de zonele cu aglomerări de energie pozitivă. Prin urmare, locul preferat al câinelui ar putea fi unul bun pentru amplasarea patului, fotoliului, scaunului sau biroului preferat, acolo unde îţi petreci mult timp.
Verifică locurile preferate de pisică şi acordă-le o atenţie specială. Apoi pregăteşte-te tu însuţi pentru purificarea spaţiului, făcând un duş energetic.

CUM FACI DUŞUL ENERGETIC ŞI TE PREGĂTEŞTI PENTRU PURIFICAREA LOCUINŢEI

Prepari o soluţie cu sare. La o mână de sare de mare, pui puţin ulei de migdale dulci, suficient pentru a face o pastă groasă. Adaugi două-trei picături de ulei esenţial de lemn de santal, salvie sau ienupăr. Evită uleiul de salvie dacă eşti însărcinată. 
Stând în cabina de duş, te ungi cu amestecul pe toată suprafaţa corpului, evitând capul şi faţa.
Fă duş la ce temperatură preferi. În timp ce te speli, cere-i cu sinceritate şi încredere apei să spele toată negativitatea pe care ai acumulat-o până atunci. Este important ca în timp ce te clăteşti cu apă, apa să curgă pe tine din vârful capului.
Sarea ajută la preluarea şi neutralizarea oricărei energii negative pe care s-ar putea să o ai în aura ta !
După duş, ar trebui să te simţi mult mai uşor şi mai deschis spre a te conecta la energia locuinţei. 
Îmbracă-te apoi cu haine lejere şi curate, scoate-ţi toate bijuteriile şi ceasul. Ideal ar fi să fii în picioarele goale.
Porneşte de la intrarea în locuinţă, chiar din faţa uşii de la intrare sau din faţa casei. Lucrează întotdeauna de jos în sus. Aminteşte-ţi să laşi cel puţin o fereastră deschisă ca să aibă pe unde ieşi energia negativă.
Alege o metodă de purificare din cele care urmează, care crezi tu că ţi se potriveşte. Sau încearcă-le pe toate şi vezi care-ţi place mai mult.

PURIFICAREA PRIN INTERMEDIUL LUMÂNĂRILOR


  Câmpul energetic uman are o natură magnetică. Energia focului poate să intre foarte uşor în contact cu propriul câmp electromagnetic şi să-l purifice. Este imposibil ca vreo entitate energetică să supravieţuiască focului.
În biserici ar trebui să existe permanent lumânări aprinse în faţa icoanelor, pentru a arde energiile negative pe care oamenii le aduc cu ei. De obicei oamenii aduc cu ei toate tragediile şi nenorocirile pe care le au şi se gândesc insistent la ele mai ales în biserică. Aprinderea lumânărilor uşurează starea de spirit, deoarece acestea absorb energia negativă. 
Există credinţa că energia focului de lumânare poate ajuta orice spirit blocat pe pământ să dobândească suficientă energie pentru a se întoarce la lumină.
Pentru purificare, e bine să foloseşti numai lumânări din ceară de albine. După ce ai terminat procesul, aruncă-le. Ai grijă să le pui în locuri unde nu există niciun risc.
1. Una din metode ar fi să aprinzi lumânări în fiecare cameră. Încearcă să te asiguri că vezi ultima lumânare când o aprinzi pe următoarea, încercând să creezi un şir neîntrerupt de lumină.
2. O altă metodă ar fi să te plimbi prin cameră ţinând în mâna dreaptă o lumânare aprinsă, iar cu umărul stâng uşor scos în faţă să te plimbi de-a lungul pereţilor camerei, în sensul acelor de ceasornic.
Începe întotdeauna purificarea de la uşă şi la sfârşit întoarce-te în locul de unde ai plecat.
3. O a treia metodă ar fi să creezi un culoar între două oglinzi aşezate faţă în faţă, toate formele de energie negativă fiind atrase în interiorul acelui culoar. Oglinzile trebuiesc  aşezate la 60 cm distanţă una faţă de cealaltă. Între cele două oglinzi, pune o lumânare aprinsă astfel încât ea să fie reflectată de ambele oglinzi în acelaşi timp. Lasă totul aşa timp de o oră. Asigură-te că lumânarea e fixată bine şi e suficient de mare ca să ardă o oră întreagă. La sfârşit, spală temeinic ambele oglinzi cu apă curată. Această metodă alungă energia negativă dintr-o singură cameră. Va trebui să o repeţi pentru fiecare cameră ce are nevoie de purificare.

PURIFICAREA CU AJUTORUL CLOPOTELOR

Nu întâmplător, în trecut, oamenii trăgeau clopotele atunci când exista o epidemie de masă, pe de o parte pentru a avertiza oamenii că există un pericol, iar pe de altă parte ca procedură ezoterică în încercarea de a dispersa energia bolii. Cei din localităţile învecinate auzind asta, trăgeau şi ei clopotele chiar înainte să fi fost loviţi de boală. În mod uimitor, în unele cazuri, epidemia chiar îi ocolea.
În Moscova, în secolul al XVII-lea, existau nu mai puţin de 6500 de turnuri cu clopote. Unul din cele mai faimoase clopote este "Clopotul ţarului" din Kremlin, ce cântăreşte 200 de tone. De ce era nevoie de un clopot atât de mare? Pentru că ţara este foarte întinsă şi un astfel de clopot se auzea până foarte departe.
Compozitorii ruşi precum Mussorgski, Rimski-Korsakov, Rahmaninov şi Scriabin au introdus fuziunea mistică a dangătelor de clopot în creaţiile lor muzicale.
Cum pot clopotele să purifice mediul? Simplu: pentru că sunetul este vibraţie energetică. Cât timp se trag clopotele, energia mediului se schimbă în totalitate. Sunetul purifică toate moleculele din spaţiul înconjurător, acţionând ca un detoxifiant. Vibraţiile puternice ale clopotului vor face ca vibraţiile mai slabe din mediu să se sincronizeze cu ele.
Cu ajutorul sunetului, puteţi purifica energia din orice clădire, fie că e vroba de casa ta, fie de locul de muncă.
Atenţie însă: intenţia pe care o ai în timp ce produci sunetul este foarte importantă.Combinaţia dintre intenţie şi sunet va produce un rezultat individual. Nu există un tipar funcţional pentru toată lumea. În ceea ce te priveşte, va trebui să experimentezi până găseşti cele mai bune şi vindecătare sunete pentru tine.
Poţi folosi clopotele care îţi plac cel mai mult, indiferent dacă sunt ruseşti, indiene, tibetane, mongoleze sau balineze. Merită să încerci diferite clopote şi să alegi pe cele care ţi se par mai plăcute şi mai rezonante.
Poţi să începi cu sunetele cele mai grave încă de la uşa de la intrare, apoi să te mergi de-a lungul pereţilor, lovind sau scuturând clopotul în timp ce te plimbi încet, dar fii mereu cu urechile ciulite pentru a sesiza orice schimbare a sunetului. Dacă sunetul devine înfundat, atunci loveşte clopotul în mod repetat rămânând în aria respectivă, până ce sunetul va deveni din nou limpede. Când te întorci la locul din care ai plecat, desenează cifra opt în aer folosind clopotul şi lovindu-l în continuare. După ce te-ai asigurat că sunetul e clar în întreaga cameră, poţi repeta procedura folosind un clopot cu sunetul mai ascuţit.   
Dacă nu poţi face rost de clopote, apelează la muzica unuia dintre compozitorii pe care i-am menţionat. Dă volumum tare, ca să purifici toată încăperea prin muzică. 
Poţi combina această metoda cu una din metodele pe bază de lumânări aprinse prezentate anterior.

PURIFICAREA CU SARE DE MARE

După o curăţenie generală, ia nişte sare de mare şi pune în ficare colţ al fiecărei camere. Presară, de asemenea, o dungă de sare peste prag şi las-o acolo 24 de ore. Apoi ia o mătură şi mătură sarea, intonând următorul lucru:
"Cu această mătură, înlătur toată murdăria şi lucrurile necurate din casa mea." 
La sfârşit aruncă sarea în toaletă.

PURIFICAREA CU TĂMÂIE

Tămâia est extrem de populară. Cred că şi tu cunoşti mirosul ei dulce şi greu dacă ai fost vreodată la o biserică ortodoxă sau catolică rusă. Această substanţă nu doar că este incredibil de purificatoare, dar ea e folosită şi pentru a accelera evoluţia spirituală. Poţi cumpăra tămâie din multe magazine şi biserici.
Iată cum se foloseşte:
·         Pui o bucată de cărbune pe o farfurioară.
·         Aprinde cărbunele ţinându-l deasupra unei lumânări aprinse sau a unei brichete.Va sfârâi şi scânteia o vreme, până bucata va deveni gri-pal. 
·         Pune câteva granule de tămâie peste cărbune şi aşteaptă să ardă câteva minute, lăsând fumul să se împrăştie prin cameră. Mai adaugă din când în când tămâie, dacă e necesar.
·         Acum plimbă-te prin cameră cu farfurioara în mână, dar ai grijă să nu devină fierbinte să te arzi. Aplică aceeaşi metodă ca şi la lumânările aprinse, concentrându-te mai mult la colţuri. Lasă fumul să se răspândească în toată camera. La sfârşit, aruncă resturile la toaletă.

DUPĂ PURIFICAREA LOCUINŢEI, ENERGIA TREBUIE STABILIZATĂ

În acest scop, vom avea nevoie de un atomizor. Spre exemplu cumpărăm unul pentru stropirea plantelor de la magazinul cu articole pentru grădină.
·         Umple atomizorul cu apă pură de izvor. Dacă nu ai, ia de la un purificator de apă sau apă sfinţită.
·         Adaugă câteva picături de ulei esenţial de lavandă. 
·         Pulverizează soluţia prin cameră. 
Lavanda e bună la îmbunătăţirea calităţii vibraţiei şi la stabilizarea energiei din încăperi.
În cele din urmă, purifică-te pe tine.

După ce ai terminat de purificat spaţiul şi ai scăpat de toate resturile (lumânări, sare, tămâie, etc.), fă un duş sau o baie. Pune sare de mare pe mănuşa sau buretele pe care îl foloseşti ca să te speli, pentru a scăpa de orice energie negativă care s-ar fi putut prinde de tine. Nu uita ca de data asta să-ţi speli şi părul.

Purificarea energetica

Un bebeluş porneşte de la o singură celulă care, fertilizată, începe să se dividă şi să crească. In timpul sarcinii are loc un proces uimitor, când încep să se formeze diferite tipuri de celule. Ele se pot transforma în celule ale creierului, ale oaselor, ale sangelui, ale inimii, etc. Aceste celule îşi amintesc cărui tip îi aparţin şi când se înmulţesc produc nu numai celule obişnuite, dar şi tipul de celule căruia îi aparţin. Unii teoreticieni numesc acest lucru "conştiinţa celulară", adică fiecare celulă îşi aminteşte şi ştie cărui tip îi aparţine. De aceea, se crede că toate cunoştinţele, experienţa şi memoria unui individ sunt stocate nu numai în creier, ci şi în fiecare celulă a corpului său, acest lucru explicând de ce oamenii care au suferit transplanturi experimentează, uneori, plăceri sau neplăceri şi chiar flash-uri ale memoriei ce au aparţinut donatorului organului transplantat. Destul de interesant e faptul că, deşi considerăm celulele materie fizică chiar daca sunt prea mici pentru a fi percepute cu ochiul liber, ele reprezintă, de fapt, energie la nivel cuantic. In opinia ştiinţifică obişnuită, nucleul este "centrul de comandă" al celulei, fiind echivalentul celular al creierului. Dacă fiecare celulă ştie tot ce ai gândit, ai spus sau ai făcut vreodată, nu e deloc surprinzător ca organismul să poată acţiona ca un organism de semnalizare, trimiţându-şi mesaje "de boală" pentru a arăta ce se întâmplă în mintea şi în viaţa ta.
Corpul uman şi câmpul energetic care îl înconjoară şi îl pătrunde este format din energie electromagnetică, încât fiecare persoană poartă semnătura unei vibraţii sau frecvenţe energetice unice, în acelaşi mod în care cu toţii avem amprente sau ADN-uri singulare. Fluxul electromagnetic al diferitelor părţi ale corpului - de exemplu al inimii sau creierului - este detectabil cu anumite instrumente ştiinţifice, însă fluxul electromagnetic al întregului organism poate fi şi el măsurat, utilizând un electromiograf. Astfel, doctorul Valerie Hunt, autoarea cărţii"Infinit Mind:The Science of Human Vibrations", a înregistrat debitul zonelor corpului cu energie mare cunoscute drept chakre şi a obţinut rezultate uimitoare. Cei mai mulţi oameni supuşi studiului au înregistrat limite normale, dar când testele au fost făcute pe oameni care obişnuiau să folosească energii vindecătoare (cum ar fi Reiki) sau pe cei care işi foloseau frecvent abilităţile psihice, s-a descoperit că frecvenţele lor erau duble sau chiar triple, mai ales în oamenii care nu erau doar vindecători şi parapsihologi, dar practicau regulat meditaţia profundă. Se pare deci că, prin atragerea unei cantităţi mai mari de energie spirituală Reiki înăuntrul trupului, cresc vibraţiile energetice la un nivel ridicat în întregul corp. Meditaţia, practicată în mod regulat, face să scadă densitatea energetică a corpului prin creşterea vibraţiilor, astfel încât, corpul energetic fiind mai puţin dens, va fi mai aproape de conştiinţa universală şi de Sursă. Corpul fizic este vizibil si îl putem simţi, însă, după cum am arătat, fiecare celulă din el reprezintă de fapt energie sau lumină vibrând la o viteză destul de mică pentru a se transforma în materie vizibilă. Aşa se poate explica şi efectul de accelerare a vindecării şi regenerare la nivel celular a zonelor tratate prin terapia cu lumină.
 Capacităţile omului sunt mult mai mari decât ne putem imagina, ele fiind intrinsec legate de ceea ce se întâmplă în noi, la nivel celular. Fiecare dintre trilioanele de celule din uluitoarele noastre corpuri are capacitatea de a deţine şi utiliza lumina sub formă de biofotoni – particule subatomice ale luminii. Când este luminată o celulă, este luminat şi ADN-ul ei, ceea ce ne deschide calea spre înţelepciunea universală, existentă în matricea sa. Punând în acord microcosmosul (celula), cu macrocosmosul (energiile universale), ne deschidem spre adevarata noastră natură şi ne împlinim măreţul potenţial.
Materia şi Lumina sunt strâns legate între ele, fiind, în unele privinţe, două feţe ale aceleiaşi monede. Aceasta relaţie dintre Lumină şi materie a fost exprimată de Albert Einstein, în renumita sa ecuaţie, E=mc2. Din această perspectivă, corpul nostru – care e alcătuit din materie – ar putea, teoretic vorbind, să se transforme în Lumină, în anumite condiţii – în condiţii extreme şi neobişnuite, aş putea adăuga. 
De asemenea, privită din această latură, energia nu se învecheşte, nu îmbătrâneşte, nu are vârstă, deci corpul omenesc ar trebui să se conserve, asta dacă nu am programa mentalul că trebuie să transmită corpului semnale să intre în etapa de declin continuu spre punctul final, acela al sfârşitului vieţii şi asta o facem nu numai zi de zi, ci în fiecare moment. Bineînţeles, importante sunt şi blocajele  energetice, care împiedică curgerea energiei bune şi stagnarea energiei negre în corpul nostru.

Exerciţiu: ţine palmele în faţă, îndreptate una către cealaltă la o distanţă de aproximativ 65 cm şi formulează-ţi intenţia să-ţi descoperi energia aurei. Acum închide ochii ca să te poţi concentra pe orice senzaţie din mâini sau din degete, apoi apropie-ţi încet mâinile. S-ar putea să simţi că ţi s-au încălzit palmele sau că degetele încep sp te furnice şi, în timp ce mâinile se apropie, s-ar putea să simţi o rezistenţă între ele, ca şi cum ai avea un balon între palme. Aceasta e energia aurei tale! 

Scapati de ochelarii de vedere! Multi oameni si-au imbunatatit vederea cu ajutorul acestei metode.

Activitatea musculara insuficienta conduce la slabirea muschilor. Iata un exemplu plauzibil pentru aceasta disfunctie.
Daca va rupeti un picior, cu siguranta veti avea nevoie de un scaun cu rotile pana cand fractura se vindeca complet. Astfel, muschii picioarelor raman inactivi pentru o perioada si devin din ce in ce mai slabi. Acelasi lucru se petrece si cu muschii din zona ochilor.
Daca purtati ochelari trebuie sa faceti si cateva exercitii. Daca nu, starea dumneavoastra se poate agrava. Muschii oculari necesita tot atat de multe exercitii precum cei ai corpului.
Urmatoarele indicatii va vor ajuta sa invatati mai multe in legatura cu functionarea ochilor si astfel, veti fi capabili sa va imbunatatiti vederea.
1. Odihniti-va ochii o data la 2-3 ore si evitati orice presiune aditionala. 
2. Gimnastica oculara este foarte importanta- faceti 16 exercitii simple si imbunatatiti-va vederea. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa urmariti cu privirea, liniile din imaginile de mai jos. 
3. Dati-va jos ochelarii. 
4. Masati-va aceste puncte zlnic (vedeti prima imagine). 
5. Presati usor globul ocular. Folositi degetul aratator sau mijlociu. Nu trebuie sa simtiti niciun fel de durere. Presati aceste puncte si repetati. 
6. Priviti cat mai departe atunci cand mergeti pe jos. Bucurati-va de natura. 
7. Beti zilnic suc de morcovi. Adaugati cateva picaturi de ulei de masline pentru a imbunatatii efectul. 
8. Spalati-va fata cu apa calduta. 
9. Incercati sa nu lucrati la computer cu cel putin doua ore inainte de a merge la culcare. 
10. Aplicati Trataka, o tehnica indiana care presupune atintirea privirii la un obiect din exterior. Acest lucru va va imbunatati vederea. Aceasta practica este un fel de meditatie. Trebuie sa va concentrati la un obiect mic, asemeni unui punct sau chiar unei flacari. Concentrarea va va intari ochii.
Daca faceti aceasta activitate pentru prima oara, concentrati-va la un anume obiect pentru o perioada, fiti atenti la orice aspect al acestuia.
Mintea dumneavoastra va absorbi acest simbol. Ochii vor lacrima, ceea ce inseamna ca sunt deja relaxati. Scopul acestui exercitiu este acela de a rezista cat mai mult inainte de a lacrima.



Codul vindecării+6 minute pentru vindecarea problemelor de sănătate, succes sau relaţionale

În 2001, Alexander Loyd a descoperit cum să activeze funcţia fizică încorporată în organism care poate înlătura, în proporţie de până la 95%, sursa tuturor bolilor şi stărilor de rău. în acest caz, sistemul neuro-imunitar îşi poate îndeplini misiunea de a vindeca orice rău din organism.
Descoperirile dr. Loyd au fost validate prin teste şi mărturii ale oamenilor din întreaga lume, care au folosit sistemul Codul vindecării pentru a corecta, practic, orice problemă fizică, emoţională sau relaţională, dar şi pentru a avea succes deosebit în carieră.
Testele doctorului Alexander Loyd au arătat că există un „cod universal al vindecării" care poate ajuta la vindecarea celor mai multe probleme pentru cei mai mulţi oameni. cartea cuprinde şi:
• Cele şapte secrete ale vieţii, sănătăţii şi prosperităţii;
• Tehnica de 10 secunde a Impactului imediat pentru dezamorsarea stresului zilnic;
• Detectorul de probleme sufleteşti, singurul test care identifică problemele de bază printr-un raport personalizat şi succint.
ETAPE:
Evaluaţi acea amintire veche pe o scară de la 0 la 10. Ar putea exista şi
altele. Căutaţi amintirea cea mai puternică sau mai veche şi lucraţi cu ea
mai întâi. Ce deranjează în prezent poate crea probleme tocmai pentru că
este legat sau declaşat de o amintire nevindecată. Adesea, când vindecaţi
amintirea cea mai puternică sau mai veche, toate amintirile „legate" de
esenţa acelei amintiri se vor vindeca în acelaşi timp.

Rostiţi rugăciunea de vindecare, introducând toate problemele
descoperite („amintirea mea de la patru ani, problema mea cu frica,
durerile mele de cap", orice).
Mă rog ca toate imaginile negative, convingerile nesănătoase,
amintirile celulare distructive, ştiute şi neştiute, şi toate problemele
fizice legate de ……..[problema sau necazurile mele] să fie
identificate, scoase la iveală şi vindecate ca să mă umplu de lumina,
viaţa şi iubirea de Dumnezeu. Mă rog şi ca eficienţa acestei vindecări
să fie sporită de 100 de ori sau mai mult." (Asta îi spune organismului să
facă o prioritate din vindecare.)

Faceţi Codul vindecării menţinând fiecare poziţie aproximativ 30 de
secunde, repetând o Declaraţie de concentrare asupra adevărului [Truth
Focus Statement], care contracarează orice convingere nesănătoasă
sau se adresează problemei pe care o aveţi. Când lucraţi cu Codul
vindecării, nu vă concentraţi asupra părţii negative, ci a celei pozitive.
Asiguraţi-vă că treceţi prin toate cele patru poziţii înainte de a vă opri (în
mod normal, câteva secvenţe). Faceţi secvenţa Codului cel puţin şase
minute. Asiguraţi-vă că treceţi prin toate cele patru poziţii înainte de a vă
opri. Se poate prelungi timpul, cu atât mai mult dacă v-aţi evaluat problema
la mai mult de 5 sau 6 pe scara de la 0 la 10. Sfatul nostru este de
minimum şase minute.
(Prima poziţie) Rădăcina nasului: între rădăcina nasului şi mijlocul distanţei
dintre sprâncene.
(A doua poziţie) Mărul lui Adam: imediat deasupra Mărului lui Adam.
(A treia poziţie) Maxilarele: la baza dinspre ureche a osului mandibular, de
ambele părţi ale capului.
(A patra poziţie) Tâmplele: 1,25 cm deasupra tâmplei şi 1,25 cm de la
tâmplă spre spatele capului, de ambele părţi ale capului.
După ce aţi făcut secvenţa Codului, evaluaţi-vă din nou problema. Când
amintirea cea mai puternică sau mai veche scade până la 0 sau 1, puteţi
trece la următoarea amintire sau problemă care necăjeşte cel mai mult.
Aplicarea Codului pentru altcineva
Puteţi face Codul vindecării pentru altcineva. Nu trebuie decât să spuneţi
rugăciunea în felul următor:
„Mă rog ca toate imaginile negative, convingerile nesănătoase, amintirile
celulare distructive, ştiute şi neştiute, şi toate problemele fizice legate
de………[problema sau necazurile persoanei] să fie identificate, scoase la
iveală şi vindecate pentru ca……. [numele persoanei] să se umple de
lumina, viaţa şi iubirea de Dumnezeu. Mă rog şi ca eficienţa acestei
vindecări să fie sporită de 100 de ori sau mai mult..."
Faceţi exerciţiile pe voi. Când aţi terminat, rugaţi-vă simplu: „Trimit
integral efectele acestei vindecări către [numele persoanei], cu iubire."
Recomandăm efectuarea Codului vindecării de trei ori pe zi. Se poate
face şi de mai multe ori, după cum este cazul, pentru rezultate mai rapide.

Cartea in format pdf o gasiti pe internet.

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Emoţiile nerezolvate dau naştere unor probleme fizice şi emoţionale

 Codul Emoţiilor este o metodă de autovindecare care produce adeseori rezultate minunate şi care poate conduce la mari beneficii în plan fizic şi emoţional. Este însă o descoperire de dată recentă şi nu a fost studiată încă suficient de mult.
⧫Foarte mulţi oameni au descoperit că dacă se eliberează de emoţiile nerezolvate captive, viaţa lor devine mai sănătoasă şi mai fericită. O singură emoţie nerezolvată captivă este suficientă pentru a da naştere unor probleme fizice şi emoţionale mai mari sau mai mici.
⧫Eliberarea de emoţiile nerezolvate captive te poate ajuta să depăşeşti obstacolele din trecut şi să dai un suflu nou căsniciei tale, relaţiilor tale familiale şi celorlalte relaţii în care eşti implicat.
⧫Emoţiile nerezolvate captive sunt poate cel mai comun tip de dezechilibru de care suferă oamenii. Personal, cred că participantele pot fi implicate direct sau indirect în aproape toate bolile.
Dat fiind că sunt cvasi-universale, creând dezechilibre în câmpul energetic al corpului, şi ţinând cont de faptul că sunt invizibile, emoţiile nerezolvate captive pot genera o varietate incredibil de mare de probleme fizice, rămânând de cele mai multe ori nedescoperite.
Chiar vindecă timpul toate rănile? Nu întotdeauna...
Această carte are la bază observaţiile şi experienţele personale ale doctorului Bradley Nelson.Cea mai veche idee care stă la baza artei vindecării este aceea că boala este cauzată de un dezechilibru la nivelul corpului fizic. Cartea de faţă porneşte de la premisa că emoţiile nere- zolvate captive reprezintă cauza ascunsă, dar semnificativă a multor boli cauzatoare de suferinţă, deopotrivă fizice şi psihice.
Dacă luăm un magnet şi îl ţinem în apropiere de ecranul unui televizor cu tuburi (de tip vechi), imaginea de pe ecran va fi distorsionată vizibil, deoarece câmpul magnetic interferează cu fluxul normal al electronilor de pe ecran. Dacă ţinem prea aproape magnetul sau dacă îl lăsăm acolo o perioadă suficient de lungă de timp, el poate crea o distorsionare permanentă a imaginii şi poate chiar strica definitiv ecranul. Emoţiile nerezolvate captive afectează corpul într-o manieră similară. La urma urmelor, corpul nu este altceva decât energie pură, la fel ca şi emoţiile captive. Diferenţa este că emoţiile captive sunt o energie negativă ce perturbă buna funcţionare a ţesuturilor, la fel cum magnetul distorsionează imaginea de pe ecran. Dacă perturbaţia la nivelul ţesuturilor durează o perioadă suficient de lungă de timp, ele pot fi afectate permanent. Aşa apar durerile şi bolile. Pe de altă parte, eliminarea emoţiei captive generează o uşurare imediată a senzaţiilor de disconfort şi a celorlalte simptome, şi de multe ori chiar inversarea anumitor boli.
Personal, cred că această premisă este foarte utilă pentru a face noi cercetări ce ar putea conduce la concluzii foarte profunde legate de procesul bolii.
Experienţa m-a învăţat că emoţiile nerezolvate captive pot exercita o influenţă copleşitoare asupra ţesuturilor organismului. Ce se întâmplă atunci când aceste ţesuturi sunt perturbate o perioadă mai lungă de timp? Primul simptom care apare este de multe ori durerea sau funcţionarea greşită a ţesutului, care nu poate fi detectată întotdeauna cu uşurinţă. Dacă perturbaţia se prelungeşte indefinit, ţesutul poate intra în faza de metaplazie, adică de schimbare. Cu alte cuvinte, celulele cu funcţii specifice pot reveni la stadiul de celule primitive. Urmează apoi faza malignă sau canceroasă.
Deşi factorii care pot declanşa cancerul sunt extrem de variaţi, personal cred cu toată convingerea că emoţiile nere- zolvate captive reprezintă un factor decisiv al acestui proces, la fel ca în cazul multor alte boli (dacă nu chiar al tuturor bolilor).
Citid aceasta carte veți găsi în paginile ei o metodă simplu de aplicat pe care o puteți practica și singuri acasă.
Cartea pote fi gasita în format pdf pe internet.

vineri, 1 decembrie 2017

Tehnica PSHCH-K de schimbare a credintelor noastre limitative

Există o mulțime de credințe adânc înrădăcinate în mintea noastră care ne împiedică să avem viața pe care ne-o dorim. Chiar și când suntem dispuși să facem însfârșit schimbări în credințele noastre descoperim în noi înșine alte credințe ascunse bine în subconștient care ne opresc să le schimbăm pe cele de care suntem conștienți. Da. Mintea noastră este un instrument miraculos însă este în același timp unul foarte complex despre care știm prea puține lucruri chiar dacă este foarte atent și intens studiată de către psihologie.
Robert M. Williams - psiholog, filozof, absolvent al UCLA, doctor în Consiliere şi servicii personale la Universitatea din Colorado vorbește pe parcursul cartii sale "Pacea ce lipsește din viața ta" (tradusă și în limba română și poate fi cumpărată online la doar 12 ron), despre credințele noastre ce ne afectează stima de sine, relațiile cu ceilalți, prosperitatea, performanța la locul de muncă, sănătatea și multe alte aspecte ale vieții noastre, și explică de asemenea cum funcționarea subconștientului, comunicarea cu acesta, exercițiile pe care le putem face în acest sens, felul în care putem demonta miturile (credințele false) pe care le avem despre schimbări în general și multe, multe alte lucruri foarte interesante dar mai ales utile în cazul când vrem să începem schimbările și nu știm de unde.
Robert Williams a fost un director de succes din domeniul corporatist, el a avut, în urma unei crize de identitate, curajul de a renunța la slujba sa și la toate avantajele implicite și de a se dedica unei alte meserii, cea de psiholog. Având încă în sânge mentalitatea de corporatist, el a revoluționat domeniul terapiei psihologice, orientând-o către un rezultat concret, palpabil și mai ales imediat al tratamentului aplicat pacienților. Fără ședințe interminabile de discuții și introspective, desfășurate în ani de zile, adesea fără rezultat vizibil, șocant, Rob Williams propune rezolvarea problemelor dvs. psihice fără suferință și muncă intensă de autolămurire, în doar 15 minute! 
Da, ați auzit bine.. și partea cea mai bună este că o puteți face singuri la dvs, acasă! Prieten bun cu Dr. Lipton, el pleacă de la descoperirile acestuia despre puterea percepției și predominanta subconștientului în luarea deciziilor și propune o nouă metodă PSYCH-K , care în esență, te învață cum să îți întrebi subconștientul care e problema care îl macină și să îi obții acordul pentru a face schimbarea dorită de tine! Simplu și ușor în doar 15 minute... 
(https://www.youtube.com/watch?v=IKExwN0ZBUw&spfreload=10 ) Pare ireal, așa am spus și eu, dar urmăriți documentarul si incercati si dvs! (http://mesajpentrunoitoti.blogspot.dk/p/documentare-care-tebuievazute.html ) 
Acesta introduce noțiunea de calibrare a subconștientului, element terapeutic de importanță majoră în obținerea unui success stabil. Calibrarea subconștientului se bazează pe constatarea faptului că un conflict existent între mintea conștientă și subconștient, se manifestă întotdeauna printr-o reacție musculară slabă. Se pare că această constatare este de o deosebită importanță în procesul de identificare a credințelor limitative. Conștientul știe că un anumit stimul e inofensiv, în timp ce subconștientul îl considera periculos.